vineri, 8 iunie 2018

Trans-Carpati, editia a IV-a / Piatra Mare

Iata-ne ajunsi la cea de-a patra editie Trans-Carpati!


Pornim cu dor de aventura dis-de-dimineata din Gara de Nord.


Trenul personal se opreste dupa cateva ore in gara Darste, aproape de Brasov.


Ne indreptam plini de entuziasm catre potecile masivului Piatra Mare. Cu varful "Piatra Mare" alt. 1844 m, ca fiind punctul lor cel mai inalt, muntii ce urmeaza a fi traversati sunt alcatuiti din calcare si acoperiti de paduri de fag si alun.


Dupa un scurt popas la telescaun Bunloc, ne pregatim rucsacii, umplem rezervele de apa si pornim la drum. In spatele nostru cativa parpantisti urca cu telescaunul la locul de unde isi vor lua zborul.
Drumul pana la cabana Bunloc nu dureaza decat o ora, insa noua ni se pare ca a trecut o jumatate de zi....asa e cu incalzirea. 


Continuam pe marcaj "banda albastra' pentru inca 5 ore pana la cabana unde vom dormi peste noapte.


Ajunsi la cabana Piatra Mare suntem intampinati de o echipa de magarusi foarte prietenosi, schimbam poze cu.....sandvisuri si iarba 🙂


Dupa masa de seara, sarbatorim pe unul din colegii nostri - Ianis. LA MULTI ANI !
Seara vine cu pasi repezi si inainte de a ne culca admiram luminile Brasovului in departare, cerul este senin.


A doua zi ne trezim devreme, mancam micul dejun si pornim la drum. Azi vom urca pe varf, apoi avem de mers destul de mult pana la Predeal. Cerul este deocamdata senin insa in departare se vad norii cenusii...suntem increzatori ca ploaia ne va ocoli.


Ajungem in numai o ora pe varf. Oile ne intampina pe drum, cainii care pazesc turma ne latra... suntem uniti si trecem cu bine de turma.


Ajunsi pe varf, ne bucuram de reusita noastra...doar am muncit mult sa ajungem aici.


Multumim celor care au ramas de paza la rucsaci, usurandu-ne astfel ascensiunea. Pornim mai departe spre Predeal.
Dupa cateva ore ajungem in sfarsit la cabana Susai unde facem o bine meritata pauza de masa. Finalul mesei este incununat cu o portie delicioasa de clatite cu ciocolata 🙂


Ploaia ne ajunge din urma aproape de gara din Predeal.
Gata! Aventura a luat sfarsit!
Obositi dupa atata drum urcam in trenul ce ne va duce spre Bucuresti.

A fost frumos, vreamea a tinut cu noi.
Noi prietenii s-au legat, amintiri pe viata au ramas.

GATA ORICAND ... pentru noi carari insorite!